Despre folclorul românesc și Bucovina

Bucovina este locul unde frumusețea naturii vibrează la unison cu cântul şi jocul popular, unde doina şi balada-şi caută identitatea prin trecerea timpului, unde oameni şi locuri trăiesc în armonie şi pace Dumnezeiască, indiferent de naționalitate, ascultând clopotele ce chemă din teluric veşnicia.

Ce te faci cu atâta timp liber?

Cu siguranță mulți dintre voi, cei care sunteți pensionați, deja știți că este destul de greu să vă obișnuiți dintr-o dată cu mult timp liber pe mână și nimic de făcut.

A încercat să scape de polițiști și a intrat cu mașina în șanț

Luni, în jurul orei 21:00, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Suceava circulă un autoturism, iar conducătorul auto pare să fie sub influenţa băuturilor alcoolice. Polițiștii s-au deplasat la faţa locului și au identificat autoturismul parcat pe strada Gheorghe Doja, sub pasarela Iţcani, iar în momentul apariţiei autospecialelor de poliţie, conducătorul auto a demarat, încercând să fugă, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia până pe strada Decebal, unde, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un şanţ, după care, cei trei tineri din interior au ieşit şi au încercat să fugă pe câmp. Polițiștii au trecut la urmărirea acestora, fiind prins şi imobilizat un tânăr de 18 ani, din municipiul Suceava. Ulterior au fost identificaţi şi ceilalţi doi tineri. Astfel, s-a stabilit că, autoturismul a fost condus de un tânăr de 19 ani, din localitate, care nu posedă permis de conducere. Tânărul de 18 ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii au întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.