Gazul metan, mai aproape de Burdujeni Sat

Locuitorii cartierului Burdujeni Sat primesc astăzi o veste cel puțin confortabilă. Este vorba despre negocierile care au loc în legătură cu proiectul de extindere a rețelei de gaz metan a orașului, până la ei.

Cartierul Europa va avea străzi… europene

Tinerii care și-au construit sau intenționează să își construiască o casă pe terenurile primite de la primărie în cartierul Europa, din zona Tătărași, primesc astăzi o veste bună.

Încasări slabe în primul trimestru al anului

Așa cum anunța primarul într-o conferință de presă, se pare că încasările de taxe și impozite au stagnat de la momentul anunțului de amânare a termenului limită de la 31 martie la 30 iunie.

Din patru blocuri ANL, unul este pentru medici

Primarul a anunțat în conferința de presă faptul că s-a dat frâu liber organizării de licitații pentru construirea de blocuri ANL, pe lotul de teren de lângă centrul comercial Metro.

Meciul termoficării Sucevei

Săptămâna trecută a avut loc ședința de Consiliul Local la care au fost prezenți trei candidați la primărie, Ion Lungu, Alexandru Băișanu și Tiberius Brădățan.

Curtea Domnească – din nou în atenția autorităților

Obiectivul turistic care, de mulți ani, stă în paragină mai primește o șansă. Reabilitarea Curții Domnești intră din nou în atenția municipalității, poate și din cauză că este an electoral, dar așa cum afirmă a...

Veste bună pentru patinatori și hocheiști

O veste bună pentru iubitorii de patinaj și hochei pe gheață vine astăzi de la mai –marele orașului. Ion Lungu a anunțat că patinoarul sucevean se află pe lista de sinteză a obiectivelor ce pot fi modernizate anul acesta cu bani guvernamentali.