Vineri, 13 noeimbrie, a.c., în jurul orei 16 .35, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost informată de către o asistentă din cadrul UPU Câmpulung Moldovenesc despre faptul că la această secție a fost adusă de către o ambulanță din cadrul SAJ Suceava o persoană de sex masculin, confuză și cu episoade scurte de pierdere a cunoștinței, care a pretins că se numește B.I din municipiul Câmpulung Moldovenesc, și susținea că a fost lovit, în pădure, de un arbore.
A fost direcționată la fața locului patrula de ordine publică de pe raza municipiului care a constata că nu poate dialoga cu bărbatul acesta fiind conectat la aparate medicale și neavând nici o reacție conștientă. Personalul din cadrul UPU Câmpulung Moldovenesc a pus la dispoziția patrulei numărul de telefon al persoanei care a solicitat ambulanța, iar contactat acesta a afirmat că se numește B.P și că se află pe raza comunei Fundu Moldovei în zona „Pârâul Cailor” unde, în timp ce se deplasa ,„la fân”, împreună cu B.I ar fi alunecat într-o râpă.
La fața locului s-a deplasat echipajul de poliție aflat în serviciu pe raza Secției 11 Poliție Pojorâta, care a constatat faptul că la data de 13.11.2020 în jurul orei 14.30, B.I și B.P ambii din Mun. C-lung. Moldovenesc , s-au deplasat pe raza com. Fundu Moldovei, în locul numit popular „După Deal”, la un teren fânaț, proprietatea lui B.P pentru a transporta niște fân pe raza Mun. C-lung Moldovenesc.
După încărcarea fânului, la plecare B.P cu un moto-fierăstrău a tăiat un arbore de pe terenul său fânaț, cu scopul de a-l folosi ulterior pentru foc, urmând a se stabili din anchetă dacă arborele a fost tăiat legal. În cădere arborele l-a lovit pe numitul B. I. în zona capului producându-i leziuni.
Victima a fost transportată la Spitalul Mun. C-lung. Moldovenesc, pentru îngrijiri medicale, fiind diagnosticat, „policontuzionat prin accident în pădure”.
Lasa un raspuns