Din nefericire, poliţiştii au constatat că în unele cazuri ,,ceaţa” generată de aburii alcoolului, a fost prezentă în privirea unor participanţi la trafic.
Peste 300 de participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, fiind aplicate zeci de sancţiuni şi suspendate peste 20 de permise de conducere. În cazurile în care alcoolemia depistă de aparatele etilotest a fost peste limita legală, s-au întocmit dosare de cercetare penală.
Spre exemplu, un bărbat de 46 de ani, din comuna Remetea, județul Bihor, a condus autoutilitara marca Mercedes Benz pe D.N. 15 C Praxia, având o concentrație alcoolică de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, un tânăr de 26 de ani, din comuna Mălini, județul Suceava, a condus ansamblul de vehicule cu semiremorcă pe strada Armatei din municipiul Fălticeni, având o concentrație alcoolică de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeaşi noapte de 27 noiembrie, în jurul orei 02:40, polițiști din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pe DJ 209 G, pe raza comunei Straja, autoturismul, care se deplasa din direcţia comuna Straja către orașul Vicovu de Sus. Conducătorul auto a fost identificat în persoana unui tânăr de 23 de ani, din comuna Straja. Întrucât emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,42 mg/l alcool în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la Spitalul municipal Rădăuţi, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
O altă abatere rutieră s-a realizat în seara de 25 noiembrie, ora 18:00, unde polițiștii din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, au oprit pe strada 2 Grăniceri din municipiul Fălticeni, autoturismul care circula din direcția Roman către Fălticeni, condus de către un tânăr de 18 ani din municipiul Fălticeni, care nu posedă permis de conducere. Tânărul se afla în perioada măsurii de control judiciar, începând cu data de 16 noiembrie 2016, și față de el s-a dispus la data de 25 noiembrie, reținerea pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Lasa un raspuns