De o bună perioadă de vreme, Primăria orașului Gura Humorului depune eforturi susținute de a face cunoscut orașul la nivel european și, de ce nu, mondial.
Duminica alegerilor a trecut ca o stafie cuminte în eternitate, consființind victoria unei alianțe asupra unor partide măcinate de invidii și orgolii, care le împiedică să conlucreze. Calm plat politic și nici măcar o briză care să mai agite steagurile moleșite ale României.
Radu Bercea și-a reamintit de o altă expresie foarte populară cu prilejul recent încheiatei campanii electorale, și cum campanii vor mai fi, a caricaturizat pentru dumneavoastră subiectul.
A debutat cea de-a 24 ediție a festivalului Umor la... Gura Humorului, prin publicarea regulamentului de participare la concursul cu pricina, pe care îl publicăm și noi pentru cei interesați.
Un original prin excelență, Sorin Poclitaru este imun la modă, trenduri sau modele impuse arbitrar, așa că nu e deloc neașteptat ca moda Poptămaș să-l irite pe neobositul pamfletar, iată argumentele sale.
Am mai scris despre peisaje incredibil de frumoase, despre lumi bucolice și atemporale, adevărate ferestre spre Rai. Am fost foarte bucuros să descopăr un asemenea loc la numai 100 de kilometri de Suceava, relativ aproape de Fundul Moldovei.
O zicală demnă de Murphy venită din negura vremurilor, ilustrată de Radu Bercea, pentru a ne aduce aminte că există un capăt pentru orice drum, dar rareori e un final fericit.
Deși partidele sunt de foarte multe feluri, tindem să restrângem interesul nostru la partidele politice, deoarece ele ne monopolizează atenția. Cum nici eu nu mă abat de la această uzanță, m-am gândit să găsesc unele similitudini între partidele politice și restul de partide din Limba Română.
Aflat în zarvură cu Sfântul Ilie, cu parapon amarnic către preoți, Sorin Poclitaru dăruiește BOR, cu Preafericit cu tot, un pamflet cu lumânări, doar-doar s-o lumina careva.
Punctul de vedere al cetățenilor României în privința activității unde își câștigă banii necesari traiului s-a schimbat mult din perioada interbelică și până azi. De la brățara de aur a meseriei, comunismul a împins lumea la serviciu și libertatea postrevoluționară la slujbă. Deși aparent sinonime, cei trei termeni evidențiază o netă depreciere a muncii în filozofia umană.
Nu de puține ori se spune despre cineva că muncește fără spor, dar se potrivește și altora, așa că Radu Bercea consideră că e util să ne aducem aminte.
Viața este pe toată durata ei o succesiune de opțiuni, o lungă înșiruire de alegeri pe care trebuie să le facem. Dacă există oameni care se năpustesc să trăiască tot ce le apare în drum convinși că Dumnezeu le rânduiește pe toate, există şi indivizi care își petrec aproape toată viața cântărind argumente pro şi contra unor alegeri, care au încetat de mult să fie necesare.
Cum ne-a obișnuit deja, poetul humorean Sorin Poclitaru își prezintă ofurile sub formă de pamflet, sau chiar mai multe pamflete atunci când situația o cere, cum e și cazul de față, întrucât sfântul responsabil cu ploaia şi-a luat viză de Humor.
Duminică, 18 mai, Tabăra Bucșoaia din orașul Frasin a găzduit cea de-a șasea ediției a Horei Bucovinei, organizată de Consiliul Județean Suceava.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.