Marți, 28 octombrie, la ora 07.52, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că în perioada 24 - 28 octombrie, persoane necunoscute au pătruns în interiorul unei case nelocuite din municipiul Rădăuţi, proprietatea unei femei de 43 ani, din comuna Dorneşti, de unde au sustras mai multe bunuri.
Luni, 27 octombrie, în jurul orei 17.00, la dispeceratul integrat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al Judeţului Suceava s-a anunţat, prin 112, producerea unui incendiu la o pensiune turistică din comuna Dorna Arini.
Sâmbătă, 25 octombrie, un poliţist aflat în timpul liber, în timp ce se deplasa în zona centrală a municipiului Suceava, a observat în fanta de eliberare numerar a unui bancomat o sumă de bani, fără ca în zonă să se afle vreo persoană.
În urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii au reuşit identificarea a două persoane bănuite de înşelăciuni prin metoda „şmen”, fiind recuperat şi prejudiciul în valoare totală de peste 4 mii de lei.
Doi poliţişti din cadrul Secției 8 poliție Rurală Adâncata se aflau luni, 27 octombrie, la ora 12.30, pe raza localității Fetești, unde efectuau investigații cu privire la un furt comis de persoane necunoscute dintr-o locuință.
La data de 27 octombrie, la ora 05.55, pe DN 2H, în afara comunei Horodnic de Jos, o femeie de 32 ani din municipiul Rădăuţi, în timp ce conducea autoturismul, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers la stânga şi a intrat în coliziune cu o ambulanţă din dotarea Serviciului de Ambulanţă Suceava.
Festivalul Național de Muzică Folk pentru Tineret “Nada Florilor” Fălticeni - ediția a 2-a, desfășurat în perioada 25-26 octombrie 2014 în Fălticeni, a fost catalogat „Un festival foarte frumos, cu un concurs pentru tineri folkiști foarte bun calitativ și cu niște recitaluri de excepție ale invitaților speciali. Nu o spun eu, ci o spun membrii juriului, concurenții, spectatorii și chiar invitații înșiși. Aș putea crede, cu puțin curaj, că am ajuns să fim în top 5 festivaluri de gen din România” (Dr. Marius Irimia, organizator).
Agenţii Postului de poliție Ciprian Porumbescu au fost sesizați luni, 27 octombrie, la ora 02.14, despre faptul că un tânăr de 28 de ani, din comuna Şcheia, a fost agresat de un bărbat din comuna Ciprian Porumbescu, în timp ce se afla în vizită la o rudă a agresorului.
Un bărbat de 32 de ani, din județul Botoșani, a sesizat poliția duminică, 26 octombrie, la ora 12.14, despre faptul că în noaptea de 25 spre 26 octombrie, persoane necunoscute i-au sustras două roți de la autoturismul parcat în apropierea blocului în care locuiește, din municipiul Suceava.
Sâmbătă, 25 octombrie, la ora 20.20, pe str. 1 Mai din municipiul Rădăuţi, un minor de 14 ani, localnic, în timp ce conducea mopedul neînmatriculat în circulație, s-a angajat neregulamentar în depășirea autoturismului condus de un bărbat de 41 ani, din comuna Vicovu de Jos, care efectua regulamentar virajul la stânga, intrând în coliziune cu acesta.
Duminică, 26 octombrie, în jurul orei 03.43, I.P.J. Suceava a fost sesizat despre faptul că un autoturism a avariat o barieră de la Punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus, amplasată pe DN 2E, iar conducătorul auto s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.