Azi dimineaţă, în jurul orei 10.00, pompierii militari de la Detaşamentul Suceava au fost chemați pentru a interveni la un accident rutier, produs la ieşirea din municipiul Suceava, pe E85.
Poliția Suceava înregistrează un număr crescând de furturi din locuințe neterminate, în primele trei luni ale anului 2013. Doar în cursul zilei de ieri, polițiștii suceveni au prezentat spre investigații cel puțin trei cazuri de furt din case nelocuite, ale căror proprietari sunt plecați la muncă în străinătate.
Timp de patru ani, de Paști, credinciosii suceveni au primit Lumina Sfânta a Învierii de la Ierusalim. În acest an acest eveniment nu este înclus în programul manifestărilor reunite sub numele de „Paştele în Bucovina”, conform site-ului Consiliului Judeţean Suceava.
În perioada 22-24 Martie 2013, între orele 10.00 și 18.00, Shopping City Suceava și Camera de Comerț a Județului Suceava te invită la târgul naţional de agricultură Agro Expo Bucovina.
Sanda Maria Ardeleanu i-a cerut ministrului Sănătății, Eugen Nicolăescu, debirocratizarea urgentă a procurării medicamentelor pentru tratamentul bolnavilor de hepatită C.
Conform analizelor efectuate în cadrul laboratorului sanitar veterinar judeţean zonal Iaşi, unde au fost trimise 85 de probe de lapte recoltate din 62 de ferme de vaci din judeţ, care livrează lapte la procesare, precum şi din 14 centre de colectare a laptelui, de la opt unităţi de procesare de lapte şi de la un automat de vânzare de lapte, laptele din județul Suceava nu este contaminat cu aflatoxină.
Așa cum ne-au obișnuit până acum, cu evenimente de calitate, cei de la Restaurant Padrino au încheiat weekend-ul cu un spectacol stand-up comedy, semnat Costel Bojog.
Un tânăr de 19 ani, Gheorghiţă B., din municipiul Rădăuţi, a fost înjunghiat în seara de duminică, 17 martie, în propria casă, de verişorul său, Gheorghe L., de 30 de ani.
Interacţionez.ro, în parteneriat cu La Fierărie – Talcioc Cultural, prezintă proiecţia unuia dintre puţinele documentare care au ca temă copyright-ul: The Pirate Bay – Away from Keyboard (TPB-AFK).
Opt elevi suceveni vor participa, în perioada 1-5 aprilie 2013, la faza naţională a Olimpiadei de Ştiinţe Socio-Umane, care se va desfăşura la Baia Mare, judeţul Maramureş.
În jurul prânzului, locatarii unui bloc din Obcini, au sunat la 112, alertând serviciul pentru situații de urgență despre fisurarea unei conducte de gaz.
Săptămâna aceasta va fi aprobat bugetul pe 2013 al Primăriei municipiului Suceava. Deputatul Sanda Maria Ardeleanu a trimis propunerile către consilierii PDL.
Luni, 18 martie, în jurul orei 3:20, pompierii au fost anunțați că în satul Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei, arde o casă.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities...
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.