SLIDE

(VIDEO) ”Biblioteca Vie”, un proiect unic în Suceava

Asociaţia “Intercult Bucovina” a aniversat în această săptămâna doi ani de la înfiinţare. Asociația s-a format prin inițiativa a 13 tineri și reunea membrii ai grupurilor etnice conviețuitoare în Bucovina.

(VIDEO) Aeroportul Salcea va fi închis

Aeroportul Suceava va fi închis începând cu 15 ianuarie 2014, pentru refacerea în totalitate şi prelungirea pistei de aterizare-decolare, urmând a fi operațional cel mai devreme undeva în luna septembrie 2014, a anunțat astăzi, 6 noiembrie, preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor.

Ne vedem diseară la Talcioc

Sunt din ce în ce mai mulți oameni care aleg să-și petreacă serile la Talcioc Cultural, pentru că dincolo de meniul distractiv și serviciul bun, patronii locului au o aplecare spre surprize.

(VIDEO) Iulius Mall sub asediu

Aseară, peste 20.000 de oameni au participat la Noaptea Reducerilor din Iulius Mall și la spectacolul oferit de Anda Adam, Smiley și manechinele care au prezentat atât colecția Toreador a lui Cătălin Botezatu, cât și diverse alte ținute din magazinele de la parterul clădirii.

(VIDEO) Drumul județean dintre Suceava și Iași, modernizat

Președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a declarat astăzi, 1 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, că drumul județean DJ 209 C, ce face legătura cu județul Iași, va fi modernizat cu fonduri europene.

(VIDEO) Balul Bobocilor la Alexandru Ioan Cuza

„Cu mască, fără mască”, aceasta a fost tema balului Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, eveniment care a avut loc pe scena Casei de Cultură din municipiu.