Acțiune împotriva conducerii sub influența alcoolului

În scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistarea conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice şi nu respectă regimului legal de viteză, în perioada 01 - 02 noiembrie, Serviciul Rutier Suceava, precum şi formaţiunile de profil din teritoriu, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza judeţului.

Agresat în timp ce aştepta autobuzul

Postul de poliție Vulturești a fost sesizat ieri, 27 octombrie, despre faptul că un bărbat de 45 ani, din localitate, a fost victima unei agresiuni fizice și necesită îngrijiri medicale.

Agresor, face prăpăd

Poliţia oraşului Gura Humorului a fost sesizată prin 112 sâmbătă, 26 octombrie, despre faptul că la un bar din localitate a avut loc un scandal soldat cu vătămarea unui bărbat de 35 ani, care în timpul conflictului avut cu o persoană necunoscută, a fost lovit de mai multe ori în zona feței.

Sancțiuni în valoare de peste 40 mii, aplicate de polițiștii rutieri

La 16 octombrie, Serviciul Rutier Suceava din cadrul IPJ Suceava, împreună cu poliţiştii rutieri din cadrul Polițiilor municipale Câmpulung Moldovenesc și Fălticeni, a organizat şi desfăşurat o acţiune punctuală pe linia combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice, a încălcării regimului legal de viteză, disciplinarea pietonilor şi a celor ce nu acordă prioritate la trecerile pentru pietoni.

Conflict încheiat la spital

Agenţii Postului de Poliţie Straja au fost sesizaţi ieri, 6 octombrie, despre faptul că un tânăr de 27 ani, localnic, prezintă urme de violenţă în zona feţei, în urma unei agresiuni.

Accident de muncă datorat alcoolului

Un bărbat din municipiul Vatra Dornei a sesizat poliția ieri, 11 iulie, despre faptul că în incinta unei societăţi comerciale din Vatra Dornei a avut loc un accident de muncă, a cărui victimă a fost un tânăr de 29 ani, din comuna Rodna, judeţul Bistriţa Năsăud.

Cu agresorul în casă

O femeie de 31 ani din satul Dănila, comuna Dărmănești, a sesizat poliția cu privire la faptul că a fost lovită de către concubinul ei, în vârstă de 43 ani.

Bătut cu bâta la locul de muncă

Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată de un bărbat de 51 ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, în ziua precedentă, în timp ce se afla la serviciu, a avut un conflict cu un tânăr de 30 ani, localnic, în urma căruia acesta l-a agresat.

De la bar, la spital

La data de 11 iunie, agenţii Postului de Poliție Arbore, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei, s-au sesizat din oficiu despre faptul că în centrul comunei Arbore, în fața unui bar, a avut loc o altercație între două persoane, una fiind găsită căzută pe trotuar, fiind solicitată ambulanța care a transportat-o la Spitalul municipal Rădăuți.

„Dragoste” de soț, manifestată prin loviri

La data de 3 iunie, poliţiştii Secției nr. 8 Poliție Rurală Adâncata au fost sesizaţi prin 112 de către o femeie din comuna Adâncata, sat Călugăreni, despre faptul că vecina de 37 ani a fost lovită de soțul ei de 42 ani, în zona capului, cauzându-i leziuni.

Agresat în fața unui bar

La data de 2 iunie, un bărbat de 26 de ani, din municipiul Bucureşti, a sesizat prin 112 faptul că a fost agresat fizic de două persoane, în faţa barului ce aparţine unui bărbat din comuna Dărmăneşti, satul Măriţei.