(VIDEO) Ceremonie ISU de 1 Decembrie

Astăzi, 1 Decembrie, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Bucovina” a oferit prin ordin al Inspectorului General I.G.S.U, Ioan Burlui, unor oficialități județene și cadre militare distincții în care au fost recompensați pentru contribuția deosebită în susținerea activității ISU Suceava.

(VIDEO) Bălan: „Sinescu este un roboţel japonez. Să-şi dea demisia”

În cadrul alegerilor interne din PDL Suceava de sâmbătă, 30 noiembrie, deputatul Ioan Bălan a ţinut un discurs în care a cerut demisia prefectului Florin Sinescu, şi-a cerut scuze de la Gavril Mârza pentru că l-a numit „cel mai rău om din PSD” şi a spus că Nechifor a luat ce e mai rău de la foştii lideri ai judeţului.

(VIDEO) De Ziua Bucovinei, lansare de carte la USV

În cadrul evenimentelor pricinuite de aniversarea a 95 de ani de la Unirea Bucovinei cu Regatul României organizate de Consiliul Judeţean Suceava, Prefectura Suceava şi Primăria oraşului Suceava, Universitatea Ştefan cel Mare a organizat o lansare de carte.

(VIDEO) Sucevenii sunt așteptați în centrul orașului de 1 Decembrie

De ziua națională sucevenii se vor putea bucura de o parada militară, fasole, vin, stegulețe cu imnul național și aprinderea beculețelor din bradului de Crăciun din centrul orașului. Declarațiile au fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, prefectul Sucevei, Florin Sinescu şi primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

(VIDEO) Expoziția Omagiu Olga Kobyleanska

Într-o adevărată avanpremieră a Zilei Bucovinei și în continuarea manifestărilor legate de aniversarea a 150 de ani de la nașterea Olgăi Kobyleanska, oficialitățile participante la depunerea de coroane au inaugurat și expoziția de fotografie dedicată scriitoarei.

(VIDEO) Problema salariilor foștilor angajați Termica în atenția Prefecturii

Astăzi, 13 noiembrie, la Palatul Administrativ a avut loc ședinţa Comisiei de dialog social. În cadrul discuțiilor purtate de reprezentanții ai primăriei și ai consiliului județean s-a avut în vedere soluționarea problemelor ce țin de plata salariilor foștilor angajați ai societății Termica S.A și asigurarea agentului termic pentru perioada de iarnă.

Școala din Herla va primi finanțare

În temeiul art. 996 din Noul Cod de Procedură Civilă, prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a formulat şi introdus la Judecătoria Fălticeni ordonanța președințială, prin care se solicită obligarea primarului comunei Slatina - Gherman Ilie, în calitatea sa de ordonator principal de credite, să efectueze demersurile privind deschiderea creditelor bugetare pentru trimestrul IV al anului 2013, necesare plăţii drepturilor salariale şi a cheltuielilor de bunuri şi servicii, pentru Şcoala Gimnazială Herla, comuna Slatina, judeţul Suceava.

(VIDEO) Depunere de coroane la Gura Humorului

Duminică după amiază, în jurul orei 14.00, a avut loc la Troița închinată Eroilor Neamului, o ceremonie de depunere de coroane, prilejuită de Ziua Armatei Române.

(FOTO) Festivitate de numire a inspectorului şef al I.J.J. Suceava

Joi, 24 octombrie, la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava – sala Auditorium „Joseph Schmidt”, în prezenţa prefectului Florin Sinescu, a avut loc festivitatea de predare – primire a funcţiei de inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, între col. Iulian Iacob şi mr. Marian Mihai Lungu.

Doar 5% dintre locuințele din județ sunt asigurate

„O problemă destul de mare la nivelul județului Suceava este faptul că doar 5% dintre suceveni și-au asigurat locuința”. Afirmația a fost făcută de prefectul Florin Sinescu, la întâlnirea pe care a avut-o cu edilii din județ.

(FOTO) Seară de descoperire a culturii chineze

Ieri, 21 octombrie, la Iulius Mall, a avut loc primul eveniment din ceea ce constituie o punte spre cunoașterea culturii și limbii chineze. Circa 50 de persoane s-au strâns pentru a afla mai multe despre ceea ce a reprezentat civilizația chineză de-a lungul istoriei și totodată secrete din minunata bucătărie asiatică.