Primăria va acționa în judecată decizia CNSC

Primăria municipiului Suceava va acționa în instanță decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.). Viceprimarul Ovidiu Doroftei a declarat că dacă vor avea câștig de cauză, Suceava va avea firmă de salubritate.

Licitația pentru salubritatea Sucevei, reluată de la zero

Ieri, 16 iunie, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a trimis către Primăria Suceava soluția pe care a găsit-o în cazul contestațiilor depuse de cele trei firme care au participat la adjudecarea salubrității în orașul Suceava. După ce au soluționat contestațiile depuse de cei trei ofertanți, CNSC a anulat licitația.

Pfeiffer monitorizată prin comandamente săptămânale

Activitatea celor de la Pfeiffer va fi monitorizată în cadrul comandamentelor ce se vor ține săptămânal, potrivit viceprimarul Ovidiu Doroftei, cel care coordonează activitatea din primărie după ce Ion Lungu a plecat în concediu.

(VIDEO) Angajații Termica protestează

Astăzi, 11 iulie, peste 150 de angajați Termica au protestat în fața primăriei municipiului Suceava. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că administrația locală nu a găsit soluții care să vină în ajutorul lor și al familiilor lor.

Campania de strângere a câinilor comunitari continuă

Viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, a declarat astăzi, 4 iunie, în cadrul întâlnirii lunare cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari, că se lucrează în continuare la desfiinţarea adăposturilor de câini construite pe lângă blocuri.

(VIDEO)Sucevenii ascund câinii de hingheri

Viceprimarul Sucevei Ovidiu Doroftei a declarat că, începând cu sfârșitul acestei săptămâni, numărul lucrătorilor care se vor ocupa de strângerea câinilor fără stăpân va creşte de la cinci la zece.