Sinescu cere primarilor să fie pregătiți de iarnă

Astăzi, 22 octombrie, la întâlnirea de la Palatul Administrativ cu primarii din județ, prefectul Florin Sinescu a precizat că după data de 20 noiembrie, în județ vor apărea fenomene meteorologice specifice iernii.

O viziune şi un plan pot schimba lumea

Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava se află în procedura de actualizare a Planului Local de Acţiune pentru Mediu al judeţului Suceava (PLAM), pe perioada 2014-2017.

De la „Întâlniri Bucovinene”, au ajuns la spital

Zece participanți din Ucraina și Polonia, care au participat în weekend la Festivalul Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” de la Câmpulung Moldovenesc, au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică la spital, acuzând dureri abdominale și vărsături.

(VIDEO) Inspecții la primării

Printr-un ordin al prefectului județului Suceava, toate administrațiile locale au fost obligate să salubrizeze cursul râurilor din județ. În urma controlului, 12 primării au primit câte un avertisment.

Prefectura urmărește și susține IMM-urile

Conform prefectului județului Suceava, Florin Sinescu, Instituția pe care o conduce susține Întreprinderile Mici și Mijlocii în activitățile desfășurate la nivelul județului. Mai mult, acestea au avut un rol important în creșterea economiei.

Anul economic 2012, mai bun decât 2011

Astăzi, 27 februarie, a avut loc ședința Colegiului Prefectural al județului Suceava. Prefectul Florin Sinescu a prezentat raportul privind starea economică și socială a județului Suceava în anul 2012.

4% în plus pentru pensionari

Peste 160 de mii de pensionari vor primi cu 4% mai mulţi bani la pensii începând cu luna februarie. Astfel, punctul de pensie ajunge la 762 de lei.

(VIDEO) Rămâne linişte în USL Suceava

În urma unor declaraţii făcute de deputatul Alexandru Băişanu, copreşedinte USL, la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, copreşedinte USL, în presă s-au publicat diverse articole despre "războiul" stârnit în cadrul uniunii.

25.500 de bugetari suceveni vor avea salarii mai mari

Un număr de aproximativ 25.500 de bugetari din judeţul Suceava au salarii mai mari începând cu data de 1 decembrie 2012, conform Ordonanţei de Urgenţă nr.19 din 16 mai 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale.