Inspector Resurse Umane sau Manager Resurse Umane?

Pe scurt, este o diferență de perspectivă: Managerul de Resurse Umane este o poziție de conducere și vizează partea, să-i zicem, teoretică (motivare, strategii, recrutare etc.), iar Inspectorul de Resurse Umane vizează partea practică, metodică (contracte, cereri, dispoziții, aspectele legale etc.).

Controale masive la Vama Siret

Peste 140 de filtre de poliţie au fost organizate sâmbătă în apropierea graniţelor cu statele non-UE. Poliţiştii au verificat atât felul în care erau transportate mărfurile, cât şi dacă există persoane introduse ilegal pe teritoriul României.

Șomerii se văd inspectori sau hair-styliști

Șomerii suceveni care au urmat cursurile de calificare ale Agenției Județene de Ocuparea Forței de Muncă au avut, ca de obicei, de ales între mai multe domenii de specializare.

„Nunta” lui popă candidat sau Mihăilă a fost lansat !

Fălticeni. Sâmbătă dimineța. Zi mohorâtă și umedă. Pe la bisericile din dealul târgului, Oprișeni și Fălticenii Vechi, lumea împărțea pomană de sufletul celor morți. Sfințișori și colivă. Plăcinte și cornuri cu rahat.

Somnul și efectele sale terapeutice

Eu sunt un mare iubitor al somnului, motiv pentru care am certitudinea că lipsa lui, e o grozavă sursă de stres, care ne afectează în viața de zi cu zi.

Zilele Adler, la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită să participați duminică, 13 martie și luni 14 martie, la două evenimente în care va fi invitat doctorul Wes Wingett, specialist în consiliere și psihoterapie adleriană.

(IN)Voluția Sucevei

Cei care au dat, intenționat sau din greșeală, peste monografia Sucevei pusă cap la cap de etnologul Simion Florea Marian poate au auzit de începutul începuturilor orașului sucevean.

Flutur și Balan, Nechifor și Mîrza sunt marii rătăciți pe traseul dintre Roman și Siret!

Prin toamna anului anul 1867, ministru la transporturi era liberalul, de stânga la acea vreme, Dumitru C. Brătianu. Era printre primii miniștri la abia înființatul minister al transporturilor. Și nu a fost singurul dintre Brătieni (repet, reprezentând un PNL de stânga) pentru că la transporturi a mai fost șef - ministru și Ion C. Brătianu, prin anul 1878 și 1880.

Încă 100 de străzi asfaltate în următorii cinci ani

Conștient fiind că este foarte posibil să nu mai devină încă o dată primar, Ion Lungu a făcut un scurt bilanț al lucrărilor pe care le-a coordonat în ultimii ani. Optimist, totuși, Ion Lungu deja a desenat o traiectorie pentru următorii ani la cârmă orașului, pentru că, cel puțin experiența îi permite acest lucru.