Constatăm deseori că lucrurile nu merg deloc cum trebuie, că indiferent cât suflet și câtă dedicație punem pentru a realiza ceva durabil, mereu se găsește cineva să dărâme eșafodajul fragil ridicat cu greu.
După un weekend cu prestații de excepție, Sorin Poclitaru și Cristi Zlavoc ne propun în această săptămână un spectacol al contrastelor, primul având loc vineri, în pizzeria LaBomba din Gura Humorului, iar celălalt sâmbătă, sub Pietricica la Km0.
S-au stins luminile în Casa de Cultură și oficialii s-au întors la treburi. Lumea filmului redevine împrăștiată, după ce 3 zile a fost concentrată la Gura Humorului.
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a anunţat că instituţia pe care o conduce va monitoriza furnizarea agentului termic în localităţile în care există sisteme centralizate.
Duminică, 27 octombrie, la prânz, după ce a condus festivitățile de închidere ale celui de-al XXXIII-lea Festival Toamnă la Voroneț și a participat la o depunere de coroane în centrul orașului, am reușit să îl prindem pe Marius Ursaciuc, pentru un scurt interviu.
Duminică după amiază, în jurul orei 14.00, a avut loc la Troița închinată Eroilor Neamului, o ceremonie de depunere de coroane, prilejuită de Ziua Armatei Române.
Vineri seară, la Gura Humorului s-au adunat prieteni, bloggeri și cu mine să îl sărbătorim pe Marius Matache, care a venit să-și facă aniversarea în pizzeria LaBomba.
Parte integrantă a Festivalului Toamnă la Voroneț și ajuns deja la cea de-a șaptea ediție, Salonul a avut vernisajul în dimineața zilei întâi a festivalului, precedând deschiderea oficială a acestuia.
După succesul celui de-al XXXIII-lea Festival Toamnă la Voroneț, implicarea totală a primarului orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, l-a adus pe acesta în atenția noastră.
Pe această cale, dorim să vă anunțăm că Emeric Imre nu va putea fi prezent astăzi la Gura Humorului, concertul acestuia s-a amânat, pe motiv că artistul s-a îmbolnăvit.
În încercarea mea de a aduce în atenția cititorilor persoane din zonele ajunse gri și încețoșate ale culturii, am să vă prezint OMUL de dincolo de evident și știut.
Primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, şi omul de afaceri sucevean Philip Rozopol au anunțat că și-au depus candidaturile pentru preşedinţia PNL Suceava.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.