Prevederi pentru deţinătorii de arme letale şi neletale

În conformitate cu prevederile art. 25 din Legea 295/2004 republicată (modificată şi completată de Legea 117/2011), permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau de la data ultimei vize.

Minoră bătută şi ameninţată cu moartea de concubin

La data de 25 iulie, ora 01.27, o tânără de 16 ani, din oraşul Liteni, a sesizat faptul că soţul ei, un bărbat de 29 de ani, a bătut-o şi a ameninţat că o omoară pe ea şi pe fiica lor de 3 luni.
prins beat crita la volan de politisti la ilisesti

În comă alcoolică, dar la volan

Duminică, 27 iulie, în jurul orei 19.50, I.P.J. Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că un autoturism a intrat într-un șanț și apoi într-un gard din beton de pe raza comunei Marginea.

Mărfuri de contrabandă depistate cu ajutorul câinelui de urmă

Un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei municipiului Suceava a depistat în trafic duminică, 27 iulie, pe strada Grigore Alexandru Ghica din municipiul Suceava, autoturismul condus de un localnic de 43 ani, care transporta mai multe cutii cu motocoase manuale.

Tânăr de 18 ani, suspect de comiterea a 3 tâlhării

În perioada iunie – iulie 2014, poliţiştii judiciarişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au fost sesizaţi cu privire la trei fapte de tâlhărie, victime fiind trei tinere din municipiul Suceava.

Bilanțul trist al evenimentelor rutiere

În primele 6 luni ale acestui an, la nivelul județului Suceava s-au înregistrat 133 de evenimente rutiere în care au fost implicați pietoni.

Mandat pus în executare de poliţişti

La data de 23 iulie, Poliţia oraşului Siret a primit spre executare mandatul de executare a pedepsei închisorii din 23 iulie, privind pe un bărbat de 31 ani, din localitate.

Campania Turism în siguranţă continuă

Având în vedere potenţialul turistic al judeţului, în perioada iulie – octombrie 2014, poliţiştii suceveni desfăşoară campania de prevenire a infracţionalităţii Turism în Siguranţă cu activităţi preventive de informare a turiştilor, dar şi sancţiuni de peste 25 de mii de lei aplicate la Zilele Municipiului Fălticeni

„Blocada 2014”, cu 300 de poliţişti suceveni

În vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, pentru prevenirea şi descurajarea fenomenului infracţional la nivel naţional, şeful Poliţiei Române, domnul chestor general Petre Tobă, a dispus organizarea acţiunii BLOCADA 2014, în perioada 16 – 19 iulie 2014.
article placeholder

Minori accidentați

În data de 8 iulie, au fost accidentați doi minori, în comunele Volovăț și Bosanci.
article placeholder

Furt cu repetiție

Ieri,8 iunie, reprezentantul unui service din municipiul Suceava a sesizat poliției faptul că în perioada 6-11 iunie și 4-7 iulie, persoane necunoscute au pătruns în incinta societății de unde au sustras mai multe bunuri,
article placeholder

Asigură-te că ești în siguranță

Ieri, 8 iulie, la ora 11, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta au surprins în flagrant în curtea unui bărbat de 51 de ani, pe un tânăr de 15 ani, în timp ce acesta încerca să pătrundă în locuință folosind în mod ilegitim cheia casei.

Tânăr agresiv, reţinut de poliţiştii rădăuţeni

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi au fost sesizaţi marţi, 01 iulie, cu privire la faptul că o persoană are o atitudine agresivă în trafic şi provoacă scandal în traficul rutier.

Doi bărbaţi reţinuţi de poliţişti pentru fapte de furt

La data de 13 mai, ora 15.30, un bărbat de 57 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția despre faptul că în intervalul 26 aprilie - 13 mai, persoane necunoscute i-au sustras din podul mansardat 160 perechi de încălţăminte, de diferite modele şi mărci.

Bărbat reţinut de poliţişti pentru contrabandă

În urma activităţilor investigative desfăşurate de poliţişti, au fost obţinute date şi informaţii cu privire la un transport de ţigarete de contrabandă ce urma să se desfăşoare pe DN2 E, cu utilizarea unui vehicul special transformat pentru disimularea pachetelor de ţigarete.