Autoturism spart pe Calea Unirii din Suceava

Luni, 14 martie 2016, în jurul orei 3:30, un bărbat de 33 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția prin S.N.U.A.U. 112 despre faptul că, în  noaptea de duminică spre luni, persoane necunoscute i-au distrus geamul unei portiere de la autoturism și din interior i-au sustras bunuri.

Study Abroad Day Suceava

Mâine, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc programul Study Abroad Day.

Festival județean de poezie „Nichita în luna lui Marte”

Primăria municipiului Vatra Dornei și Casa de Cultură „Platon Pardău” Vatra Dornei, în parteneriat cu Centrul Cultural Bucovina, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Inspectoratul Școlar Suceava și Asociația Scriitorilor și Artiștilor din Țara Dornelor, organizează joi, 31 martie, ediția a X-a a Festivalulului Județean de Poezie „Nichita în luna lui Marte”.

Curs de lucrător prin arte combinate

Fundația de Sprijin Comunitar – Bacău organizează în perioada 18-20 martie, la Câmpulung Moldovenesc, cursul de lucrător prin arte combinate – M1.

După-amiezi francofone la Suceava

Seria activităților dedicate Lunii Francofoniei continuă miercuri, 16 martie, de la ora 18:00, la Biroul Francez din Casa Prieteniei – Suceava.

Despre penisuri și moralitate

Nu! Domnii nu au voie să se joace cu penisurile…altora. E scandalos. Mai bine să se joace cu ale lor. E mai deontologic. Oricum, suntem foarte ataşaţi de ele.

Reglementări pentru operatorii de transport rutier

În Monitorul Oficial nr. 121 din 16 februarie 2016 a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 40/2016 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor cu caracter contravențional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009

Fă față interviului!

Ești față în față cu omul în mâinile căruia e viața ta profesională în acest moment. E clar că vrei să îl impresionezi, așa că haide să pornim de la asta. Cum o poți face?

Elevii suceveni se îndreaptă către olimpiadele naționale

Disciplinele tehnologice sunt încă destul de bine reprezentate și în cadrul școlilor sucevene. Tocmai s-a finalizat etapa județeană a olimpiadei disciplinelor din aria tehnologiei la care au participat peste 250 de elevi din întregul județ.

Începe curățenia de primăvară

Suceava se îmbracă în straie de primăvară, prin campania de curățenie ce tocmai a început în cartierele Obcini și Burdujeni.  Deși, după primele ore ale dimineții cei care trebuiau să curețe străzile au luat o pauză, campania de curățenie va continua până la Paște.