NEST TV CHANNEL a primit colindători de la Vatra Moldoviței

Spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins și studiourile celei mai noi televiziuni din județul Suceava. NEst Tv Channel a fost gazda colindătorilor care au venit de la Vatra Moldoviței, special pentru a colinda jurnaliștii acestei televiziuni. Colindătorii care fac parte și din Ansamblul folcloric „Gura Izvorului”  sunt deja recunoscuți în toată țara pentru profesionalismul și autenticitatea pe care o transmit atunci când îmbracă frumosul port bucovinean.