Accident mortal pe Calea Unirii

La data de 09 noiembrie, la ora 09.05, pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un localnic de 42 ani, în timp ce conducea autoturismul în curbă, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens și apoi pe trotuar, unde a lovit un bărbat de 61 de ani din comuna Ipotești, pieton, după care s-a izbit într-un stâlp pentru iluminatul public.
un barbat din gura humorului si-a incendiat tatal

Distrugători identificați de polițiști

În urma activităţilor întreprinse de poliţişti privind incendierea unei garsoniere de pe strada Dimitrie Cantemir din municipiul Suceava în noaptea de 20 spre 21 septembrie, poliţiştii au reuşit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei ca fiind un cetăţean italian de 63 de ani, un bărbat de 29 de ani din județul Constanţa şi un bărbat de 32 de ani din judeţul Ilfov.

Șofer fără permis și băut, autoutilitară răsturnată, pasager decedat

Miercuri, 22 octombrie, la ora 00.40, pe DJ 178C, în interiorul localității Bilca, un tânăr de 22 de ani, din comuna Frătăuții Noi, fără a poseda permis de conducere și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoutilitara, după o curbă spre stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de ceață densă și carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în șanțul de pe partea dreaptă, lovind frontal un podeț, după care s-a răsturnat pe carosabil.

Pieton accidentat de o mașină, decedat la spital

Miercuri, 08 octombrie, la ora 19.25, un bărbat de 36 ani din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29, în interiorul localităţii Plopeni, oraş Salcea, a surprins şi accidentat un localnic de 72 ani, pieton, care s-a angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat şi fără să se asigure.

Biciclist minor, accidentat mortal

La data de 20 august, la ora 13.20, un tânăr de 21 ani, din comuna Zamostea, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 291A, în localitatea de domiciliu, l-a acroșat frontal pe un minor de 16 ani, din comuna Zvoriştea, biciclist, care s-a angajat în depășirea unui autobuz staționat, fără să se asigure și a pătruns pe contrasens.

114 suceveni morți din cauza cancerului în luna iunie

Direcția de Sănătate Publică Suceava arată în ultima statistică realizată că numărul sucevenilor care suferă de cancer este de 9.126. Prezența acestei maladii în rândul populației este crescută cu 520 de cazuri, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Accident grav la Dumbrăveni

Numărul accidentelor rutiere crește de la o zi la alta, iar gravitatea acestora ating tot mai des pragul morții.

Accident rutier soldat cu un deces

Marţi, 22 iulie, la ora 17.20, pe DN 2, în afara localităţii Cumpărătura, un bărbat de 67 ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara condusă de un bărbat de 22 ani, din judeţul Vrancea.