Miercuri, 4 martie 2015, începând cu ora 18:00, Biroul Francez de la Casa Prieteniei iși propune să îi introducă pe cei care vor fi prezenți, în lumea poeziei franceze.
Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, sub egida Consiliului Judeţean Suceava, organizează o nouă manifestare culturală, constând în lansarea volumului de poezie „Rafee”, semnat de autorul sucevean Doru Mihai Mateiciuc.
Cea de-a XLVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş” va avea loc vineri, 26 septembrie și sâmbătă, 27 septembrie, la Suceava, Fălticeni şi Mălini.
Festivalul „Folkever” este conceput ca o manifestare artistică şi culturală care se adresează tinerilor cantautori de muzică folk şi tinerilor poeţi români, din ţară şi străinătate.
Vineri, 27 iunie, City Gallery din Shopping City Suceava a găzduit vernisajul expoziției comune a 12 plasticieni bucovineni, o expoziție mozaic la care au participat 9 artiști plastici din sfera pictură, desen, artă decorativă și 3 sculptori.
De o bună perioadă de vreme, Primăria orașului Gura Humorului depune eforturi susținute de a face cunoscut orașul la nivel european și, de ce nu, mondial.
Ca orice altă generalizare, memoria poate pierde mult din sens, deoarece sunt foarte multe tipuri de memorie și fiecare tip în parte are destule caracteristici pentru a nu putea fi socotit solidar.
Talcioc Cultural a stabilit deja un standard al întâlnirilor de folk și poezie, Folk Frumos și Chitara Cosânzeana ajungând iată la cea de a VI-a ediție, deoarece spectacolele organizate de Adi Bezna & Friends sunt mereu noi.
Luni seară, 28 octombrie, la București, s-a petrecut arderea în creuzetul scenei a muzicii și poeziei, spre obținerea aurului de spectacol. Teatrul Excelsior a fost gazdă primitoare pentru reprezentația de gală a spectacolului Alchimia Toamnei.
Dacă am demarat acest ciclu de articole cu un poet deja afirmat, cunoscut și recunoscut la nivel național, vom continua cu un alt poet, mult mai puțin cunoscut, dar nu mai puțin talentat.
Sucevenii care aleg să îşi petreacă acest sfârşit de săptămână în Iulius Mall Suceava se vor bucura de evenimente deosebite, precum Târgul Ofertelor Extrașcolare și Târgul de Handmade.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.