Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, în căutare de operatori

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a susținut o conferință de presă alături de managerul Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava, Ioan Măriuța, de reprezentanți ai agenției de turism Kusadasi și ai companiei Air Bucharest, companie care va efectua, din această vară, zboruri către Antalya și Zakynthos.

Ziua Protecţiei Civile din România, marcată la ISU „Bucovina” Suceava

Cu prilejul Zilei Protecției Civile din România, pompierii militari suceveni organizează o serie de activităţi. Astfel, în data de 28 februarie, atât la sediul inspectoratului (Suceava), cât şi în subunităţile din judeţ (Fălticeni, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Solca, Siret, Gura Humorului, Vicovu de Sus, Poiana Stampei şi Dolhasca), se vor deschide porţile între orele 10:00-14:00, iar vizitatorilor le vor fi prezentate tehnica şi echipamentele de intervenţie specifice.

Spectacol de magie și mentalism, la Vatra Dornei

Marți, 28 februarie, de la orele 11:00, 12:00 și 17:00, la Casa de Cultură „Platon Pardău” din Vatra Dornei, va avea loc spectacolul de magie „Incredibil dar adevărat”.

Concursul național de lectură „Bătălia cărților”, ediția a IV-a

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Suceava, organizează şi în acest an, concursul național de lectură „Bătălia Cărților”, ajuns la a IV-a ediţie, ce are ca scop stimularea lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor.