Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, Contractul privind activitatea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR – S.A. (C.N. CFR) pentru perioada 2016-2020, încheiat între C.N. CFR – S.A. și Ministerul Transporturilor. Contractul de activitate se actualizează anual, după aprobarea bugetului de stat.
Președintele interimar al ALDE Suceava, Ștefan Alexandru Băișanu, a declarat că partidul se află în plin proces de înființare a organizațiilor și de completare a listelor de candidați la funcțiile de primar, de consilieri locali și consilieri județeni.
Obiectivul turistic care, de mulți ani, stă în paragină mai primește o șansă. Reabilitarea Curții Domnești intră din nou în atenția municipalității, poate și din cauză că este an electoral, dar așa cum afirmă a...
O veste bună pentru iubitorii de patinaj și hochei pe gheață vine astăzi de la mai –marele orașului. Ion Lungu a anunțat că patinoarul sucevean se află pe lista de sinteză a obiectivelor ce pot fi modernizate anul acesta cu bani guvernamentali.
În semn de solidaritate cu poporul belgian, ieri, a fost depusă la Ambasada Belgiei, o coroană de flori, în numele președintei Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei, deputatul Sanda-Maria Ardeleanu și a membrilor delegației.
Poliția municipiului Suceava a fost sesizată marți, în jurul orei 7:00, prin S.N.U.A.U 112, de un bărbat de 38 de ani, din localitate, despre faptul că, în noaptea de luni spre marți, i-au fost sustrase bunuri din autoturismul parcat pe strada Grigore Alexandru Ghica, langă casa în care acesta locuiește.
Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Organizația ASCOR Filiala Suceava, Fundația „Profesor George Manu” și Bucovina Profundă, vă invită astăzi, de la ora 18:00, la conferința „Creștinism, patriotism, europenism. Opinii și interpretări”.
Un bărbat de 74 de ani, din municipiul Rădăuți, a sesizat Postul de poliție Dărmănești, cu privire la faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din imobilul nelocuit pe care-l deține pe raza comunei Dărmănești.
Jandarmii sărbătoresc, pe 3 aprilie, 166 de ani de când a fost semnată „Legiuirea pentru reforma Corpului Slujitorilor în Jandarmi” de către domnitorul moldovean Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas un document de referinţă pentru evoluţia ulterioară a instituţiei.
Obiectivele prioritare de acțiune ale I.P.J. Suceava în prevenirea și combaterea criminalității în școli, în semestrul I școlar 2015-2016, au vizat implementarea în mod unitar, la nivelul judeţului, a prevederilor Protocolului de cooperare privind prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile în incinta şi în zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar şi a activităţilor subscrise acestui plan, dar și îmbunătăţirea cooperării inter-instituţionale la nivel local, în vederea asigurării unui climat optim de siguranță al elevilor și cadrelor didactice.
Marți, Poliția Locală a aplicat o amendă de 500 de lei unui bărbat din comuna Șcheia, care circula cu căruța pe o stradă din Suceava.
Folosim cookies pentru a îți oferi o experienta de navigare personalizată. Pentru mai multe informații despre cookies și modul cum le folosim, te rugăm citește Politica pentru Cookies. AcceptPolitica Cookies
Politica de confidențialitate și Cookies
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.