Peste 600 de polițiști pentru Adormirea Maicii Domnului

Având în vedere  fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice în perioada următoare şi Ziua de Sfânta Maria, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale. De asemenea, efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidizării traficului, dar şi pentru organizarea unor activităţi specifice asociate evenimentelor cultural – religioase.

Peste 300 de polițiști implicați în operațiunea „Blocada”

În vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, pentru prevenirea şi descurajarea fenomenului infracţional, la nivel naţional, şeful Poliţiei Române, domnul chestor general Petre Tobă, a iniţiat acţiunea Blocada 2014. Acţiunea presupune desfăşurarea de activităţi poliţieneşti operative şi de prevenire a criminalităţii în sistem integrat, poliţiştii diverselor structuri activând cu o prezenţă sporită în zonele identificate în urma unor analize criminogene.

Derogare pentru șoferii de pe Autostrada Soarelui

Sucevenii care se pregătesc să plece în vacanţă cu maşina la mare trebuie să ştie că taxa de pod de la Cernavodă nu va mai fi plătită la sfârșit de săptămână, printr-un ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei

Patrula de poliţie din cadrul compartimentului rutier Vatra Dornei, în cadrul îndeplinirii atribuţiunilor de serviciu vineri, 04 iulie, pe strada Argestru din municipiului Vatra Dornei, a procedat la oprirea în trafic a autoturismului condus de un bărbat de 43 ani, din municipiul Suceava.

Beat şi fără permis pe moped

În timpul unei acţiuni în trafic privind circulația mopedelor și bicicletelor pe drumurile publice, desfăşurată miercuri, 02 iulie, echipajul format din poliţişti din cadrul Posturilor de Poliție Frumosu și Vama, au oprit în trafic, în comuna Frumosu, mopedul condus de un bărbat de 49 ani, din comuna Vama.

Trafic blocat din cauza unui copacilor căzuţi

Pompierii militari suceveni au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, 31 mai, pentru a îndepărta copaci care puneau probleme după ce au fost afectaţi de vântul puternic.

Acţiune rutieră a poliţiştilor suceveni

Poliţiştii din cadrul IPJ Suceava au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere cu implicarea vehiculelor pe transport marfă şi persoane.

Alcoolul nu se împacă deloc cu șofatul

Trei cazuri de conducere sub influența alcoolului au fost depistate de polițiști ieri, 02 aprilie, pe raza comunei Râşca, a oraşului Broşteni şi în municipiul Fălticeni.

Weekend cu două dosare penale pentru alcoolemie

Ieri, în jurul orei 16.15, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei oraşului Gura Humorului, în timp ce acţiona pe DN 17, în localitatea Păltinoasa, a oprit pentru control autovehiculul condus de Ioan F., de 45 de ani, din comuna Cacica.

Sancţiuni în trafic de aproape 100.000 lei într-o zi

Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, a organizat şi desfăşurat o acţiune miercuri, 07 noiembrie, pe DN 17 şi DN 2, pentru verificarea în trafic a respectării legislaţiei rutiere de către conducătorii autovehiculelor de transport persoane și marfă.

(VIDEO) Accident încheiat cu 4 persoane la spital

Astăzi, 25 octombrie, pompierii militari de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenţă Suceava au intervenit la un accident în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau 6 persoane, neîncarcerate.

Peste 150 de sancţiuni aplicate de poliţiştii suceveni

În ziua de 24 octombrie, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul Biroului Rutier Suceava, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Suceava, pe linia disciplinării pietonilor şi a celor ce nu acordă prioritate la trecerile pentru pietoni, precum și pentru identificarea conducătorilor auto care nu respectă normele privind circulaţia pe drumurile publice.