Cine se bate pe Colegiul Uninominal 1 de deputaţi?
În materialul următor vă prezentăm contracandidaţii pentru colegiul uninominal 1 de deputaţi care cuprinde municipiul Suceava, mai puţin cartierul Burdujeni şi cartierul Burdujeni-sat.
Accident la ieşirea din Suceava spre Rădăuţi
La ieşirea din municipiul Suceava spre Radăuţi, a avut loc un accident în jurul orei 14.20. Traficul a fost restricţionat în jur de 2 ore pe o singură bandă
Veşti bune şi veşti proaste din partea municipalităţii
Primarul Ion Lungu a anunţat astăzi, 31 octombrie, că licitaţia pentru contractul de salubritate al municipiului reşedinţă de judeţ se amână. Mai mult, nici ajutoarele de încălzire pentru suceveni nu vor fi acordate încă. Aşadar, două veşti proaste. Avem totuşi şi una bună: Nu cresc taxele locale.
PP – DD-iştii şi-au depus candidaturile
Candidaţii stabiliţi pentru fiecare colegiu de deputaţi şi senatori din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu în judeţul Suceava şi-au depus astazi candidaturile la Biroul Electoral Judeţean.
S-au stabilit candidaţii PP – DD
Candidaţii PP - DD la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie au fost stabiliţi. Se pare că lista pe care noi am reuşit să o aflăm va fi cea finală. Dacă vor fi nume pe care nu le cunoaşteţi, nu vă îngrijoraţi! Nu le cunoaştem nici noi! În scurt timp Suceava L!VE va publica un material cu toţi candidaţii suceveni la alegerile parlamentare din acest an.
USL şi-a depus lista de candidaţi pentru parlamentare
Astăzi, în jurul orei 12:15, la Biroul Electoral Judeţean, Uniunea Social Liberală a depus lista cu candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Au fost prezenţi 11 dintre cei 14 candidaţi, printre cei absenţi numărându-se Eugen Bejenariu, Ioan Stan şi Ovidiu Iane.
Sanda Maria Ardeleanu şi-a lansat candidatura pentru Camera Deputaţilor
Sanda Maria Ardeleanu şi-a lansat sâmbătă, 25 octombrie, într-un cadru festiv, candidatura pentru un nou mandat de deputat.
Proiectul femeilor din PDL “Din lada de zestre” lansat la Suceava
Organizaţia de femei a PDL-lui a lansat sâmbătă, la Casa de Cultură, proiectul “Din lada de zestre”. Iniţiativa a pornit de la una dintre cele mai vechi membre ale partidului democrat liberal, Elena Dumitraşcu de la Neamţ.
Candidaturile USL se depun luni
Reprezentanţii Uniunii Social Liberale la alegerile din 9 decembrie îşi vor depune luni, 29 octombrie, candidaturile la Biroul Electoral Judeţean.
Sfaturi utile pentru şoferi
Poliţia Rutieră, prin Compartimentul Relaţii Publice, avertizează conducătorii auto cu privire la comportamentul în trafic în condiţiile schimbărilor meteorologice anunţate. În continuare puteţi citi recomandările Poliţiei Rutiere.
Judecată în regim de urgenţă
Gheorghe Flutur şi Vasile Ilie au fost contestaţi la Tribunalul Suceava pentru a nu putea candida la Parlamentul României
Luminiţe mii … pe străzile Sucevei!
Deşi mai sunt 2 luni până la sărbătoarea Crăciunului, ştiind că becurile sunt "puturoase", municipalitatea a început deja montarea lor.
Suceava, aproape pregătită pentru sezonul de iarnă!
În cadrul videoconferinţei susţinute astăzi de primul ministru Victor Ponta au fost stabilite măsurile ce se impun în vederea pregătirii pentru iarnă. Au fost abordate teme precum deszăpezirea, încălzirea în şcoli, precum şi stadiul pregătirii autorităţilor pentru lunile de iarnă.