|
1
- CJ Suceava, partener într-un nou proiect de amploare pentru promovarea Bucovinei
- Gheorghe Flutur a oferit trei distincții „Meritul Bucovinei”, la Mălini
- Mircea Diaconu solicită Comisiei Europene și Consiliului European să garanteze protecția tuturor minorităților din Europa
- Polițiștii suceveni atrag atenția cu privire la modul de protejare a caselor în construcție și a celor nelocuite
- 26 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, sărbătorite de Primăria Suceava
- Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu, moțiune simplă împotriva ministrului Transporturilor
- APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, aferent lunii iulie
- Ziua internaționala a persoanelor vârstnice, marcată la Palatul Administrativ
- Incendiu puternic la un depozit de fier vechi din Suceava
- Proiectul pensionărilor militarilor la 65 de ani, aviz favorabil de la Consiliul Legislativ
- Rabla pentru electrocasnice: Valoarea voucherelor și condițiile de eligibilitate
- Expoziția „Păunul – fascinație și mister”, la Muzeul Bucovinei
- Ediția I a festivalului-concurs „Arc peste timp”, la Broșteni
- Lucrările din Parcul Florea Vladimir se apropie de final
- Miercuri, 3 octombrie, reîncep activitățile de la Biroul Francez
- Hans Klemm, puternic semnal de alarmă: „Sistemul de justiţie românesc ar putea fi dezmembrat”
- Dragnea, atac la Iohannis: „A tras sfori ca votul din PE să nu se suprapună cu prezența lui la Strasbourg”
- Vești proaste pentru Elena Udrea: Instanța a decis că se poate începe judecata într-un dosar controversat
- Viorica Dăncilă a comis-o din nou. Premierul vorbește despre „deconcesionarea” traficului
- Rezultate foarte bune, înregistrate de atleții de la CSM Dorna Vatra-Dornei la Crosul Toamnei
- Senatorul Ioan Stan, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice: „Seniorii social-democrați au constituit o adevărată coloană vertebrală a partidului”
|
2
|
3
|
4
|
5
- Noul ambulatoriu de la Spitalul Județean Suceava va fi realizat după modelul AKH Viena
- Aeroportul Suceava a anunțat orarul zborurilor regulate pentru perioada 28 octombrie - 29 martie
- Dacian Cioloș va participa, la Suceava, la o dezbatere despre valorificarea resurselor naturale, culturale și identitare
- Manifestarea „Folclorul din cărți” a ajuns la a treia ediție
- Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, mesaj către câștigătorii Festivalului Național de poezie „Nicolae Labiș”
- Proiect: Școlile, sponsorizate. Fondul clasei, transformat în contribuție legală
- Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui accident petrecut la Fălticeni
- Deputatul Balan: „La nivelul județului Suceava, numărul de microbuze școlare este insuficient, iar șoferii atestați practic nu există”
- Un Audi A6 și aproximativ 5.000 de pachete de țigări, confiscate de oamenii legii
- Activități ale jandarmilor suceveni în perioada 5-7 octombrie
- Copil de 8 ani, accidentat în timp ce traversa neregulamentar
- Dosar penal pentru un bărbat din Marginea, depistat în trafic fără permis, la volanul unei mașini radiate din circulație
- Schimbare în managementul Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
- APM Suceava, activități dedicate Săptămânii Ariilor Protejate
- Celebrul actor Florin Piersic, poziționare categorică privind modificarea Constituției
- Eurostat, despre prețul locuințelor: România, printre țările cu cele mai mari creșteri
- Comunele din România reclamă necesitatea sprijinului pentru modernizarea/dezvoltarea infrastructurii de electricitate
- CFR suplimentează numărul de trenuri cu ocazia sărbătorii Sfânta Parascheva
- Tăriceanu: „Amnistia și grațierea nu vor fi cuprinse în ordonanța de urgență”
- 142 de locuri de muncă vacante la nivelul județului Suceava
- Ziua Internațională a Educației, marcată într-un mod inedit de elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare”
- Senatorul Virginel Iordache, mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educației: „Fără educație nu ar exista evoluție”
- Conferința „O SUTĂ DE ANI DE TRADUCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ (1918-2018)”, la USV
- Inima Florinelei Smocot, o luptătoare pentru viață, a încetat să mai bată
|
6
|
7
|
8
- Suceava, singurul județ din ţară care a atins pragul pentru validarea referendumului
- Traian Băsescu, după referendum: „BOR şi PSD nu pot controla votul popular”
- De ce a eșuat referendumul? CTP, analiză la sânge: „Cei mai mulţi au înţeles că acest vot e despre nimic”
- Procesul lui Dragnea, amânat pentru 5 noiembrie
- Preotul Constantin Necula, concluzii dure după referendum: „De azi, creștinismul românesc a intrat în minoritate”
- Iubitul Elenei Udrea, fotografie emoționantă pe Facebook: „Dor de Mami…”
- Suceveni înșelați cu bancnote de 100 de euro „specimen” sau „souvenir”
- Cadru didactic-cercetător senegalez, conferință la Biroul Francez
- Expoziție de pictură, la Biblioteca Bucovinei
- Material lemnos confiscat de oamenii legii, la Forăști
- Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din orașul Siret
- (VIDEO) Scandal în trafic, la Marginea, provocat de un șofer beat și de fratele său
- Sportivii dorneni, rezultate foarte bune obținute la concursul de cros de la Luduș
- Deputatul Angelica Fădor, propunere legislativă pentru depistarea precoce a cancerului profesional și a pneumoconiozelor
- Lansarea cărţii „Imperiul Sacru. Mănăstiri şi biserici din nordul Moldovei”, la USV
- Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava a încheiat cu succes cel de-al doilea turneu internațional al stagiunii 2018-2019
- Trecerile pentru pietoni de pe artera principală a Sucevei, marcate cu roșu și alb
- Senatorul PSD Virginel Iordache, veste bună pentru bibliotecarii școlari
|
9
|
10
|
11
- Au început lucrările la centura ocolitoare a Sucevei
- Trei autospeciale au intervenit pentru stingerea unui incendiu, în Ilișești
- Material lemnos confiscat de polițiști, în comuna Moldovița
- Copil de 12 ani, accidentat în timp ce traversa neregulamentar, la Bălcăuți
- Accident cu pagube materiale, provocat de un minor fără permis, la Vicovu de Sus
- 1.500 de pachete de țigări, găsite abandonate în apropierea frontierei de stat
- Consiliul Concurenței pune în consultare publică angajamentele propuse de UNILEVER pentru a prelua Betty ICE
- Dan Cușnir, către Ion Lungu : „Rușine să îți fie pentru că ne minți de 14 ani”
- USV a primit produse școlare și office din partea companiei Herlitz România
- Referendumul pentru familie: Hans Klemm laudă toleranța românilor
- O nouă lovitură pentru Elena Udrea: ANAF a demarat procedurile de recuperare a prejudiciului din dosarul în care a fost condamnată
- BREXIT. Tony Blair, informații despre un nou referendum
- Blaga își motivează decizia de a candida la europarlamentare: „Am o anumită experiență”
- Ponta: „Creșterea pensiilor, o mare păcăleală”
- Festivalul - concurs național al fanfarelor țărănești a ajuns la ediția a XII-a
- USV și-a revendicat poziția 14 într-un clasament care cuprinde 80 de universități românești
- Patru din zece şoferi nu au văzut un pieton la timp din cauza neatenţiei
|
12
|
13
|
14
- Ministrul Sănătății, în mijlocul unui scandal imens. Declarația care a revoltat: O ofensă adusă tuturor medicilor, o discreditare
- Elveția, pe primul loc în topul celor mai bune țări în care poți trăi și lucra. Care sunt celelalte state de pe podium
- Traian Băsescu, APEL la parlamentari: „Legea offshore nu poate fi votată după cum ridică degetul Dragnea sau Tăriceanu”
- Tomac anunță o mobilizare masivă a PMP: 1 milion de semnături strânse pentru alegerea primarilor în 2 tururi
- SONDAJ: Klaus Iohannis domină topul prezidențiabililor, dar Călin Popescu Tăriceanu se desprinde spectaculos
- Noile norme de aplicare a Legii asociațiilor de proprietari
- Autoturism încărcat cu țigări de contrabandă, abandonat la Straja
- Acțiune pentru prevenirea și combaterea transportului și comercializării ilicite de material lemnos, organizată la nivelul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Marginea
- Femeie accidentată mortal, la Păltinoasa. Șoferul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fugit de la fața locului
- Țigări și un autoturism confiscate de polițiști după un control în trafic, la Siret
- (FOTO) Polițiștii din Marginea au organizat concursuri și activități preventive pentru siguranța elevilor
|
15
- Ion Iliescu, mesaj de ultimă oră. Apel către PSD
- Șerban Nicolae: „Tudorel Toader ar trebui să explice parlamentarilor unde au greşit”
- Legea pensiilor. Olguța Vasilescu, dispută aprigă cu Traian Băsescu
- Accident grav la Vicovu de Jos, soldat cu un mort și trei răniți
- „Café littéraire francophone”, la Biroul Francez Suceava
- Ziua națională a alimentației și a combaterii risipei alimentare, marcată de DSP Suceava
- Ziua Națională de Comemorare a Holocaustului, marcată la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana
- Cu o alcoolemie de 2.10 mg/l și fără permis, un bărbat s-a izbit cu mașina într-un gard, la Gălănești
- Mitropolitul Moldovei, IPS Teofan, i-a oferit Crucea Moldavă unei femei din județul Suceava
- Nouă sesiune de înscrieri la cursurile de limbi străine organizate de Centrul de Limbi și Culturi Străine SYNERGIA LINGUARUM din cadrul USV
- Proiect de lege pentru acordarea concediului pentru divorț
- Simpozion dedicat împlinirii a 80 de ani de la înființarea Societății Scriitorilor Bucovineni, la Biblioteca Bucovinei
- Cu cât se reduce termenul de eliberare al pașapoartelor, în țară și în străinătate. Ce alte modificări face Guvernul la legea liberei circulații
- Consilierii locali suceveni au aprobat majorarea prețului gigacaloriei
- „Balada unui greier mic”, „masacrată” în manualul de Limba Română de clasa a II-a
- Interzis la proteste spontane. ICCJ: Sancțiuni pentru protestele neanunțate
|
16
- Preotul Constantin Necula se retrage din viața publică după eșecul referendumului
- Meteorologii au făcut prognoza. De când se răcește vremea și vin ploile
- Bărbat reținut după ce a tras cu pistolul în fratele său, în centrul Sucevei
- Poiana Stampei, Pojorîta și Vama, incluse în programul integrat de cadastru și carte funciară
- Paralela 45 lansează chartere din Suceava, Baia Mare și Bacău către Antalya
- Și cu raportul de activitate de doi ani cum facem, domnule Flutur?
- Mihaela-Dalida Anchidin, numită în funcția de director general al Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava
- Lucrările de la podul de peste râul Suceava de la Milișăuți încep să prindă contur
- Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din orașul Gura Humorului
- Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță desfășurată de poliţişti, la Vatra Dornei
- Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, vineri, 19 octombrie, la Suceava, Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung
- Virginel Iordache, senator PSD de Suceava: Peste 13 mii de preșcolari și elevi beneficiază de Programul „Rechizite școlare”
|
17
|
18
|
19
- Victor Ponta, înainte de congres: „Nu vreau ca Pro România să fie un nou PSD”
- CTP îl desființează pe Victor Ciorbea: „Este o colecţie de frustrări acest personaj”
- Sorin Ovidiu Vîntu, despre Liviu Dragnea: „A dovedit că nu-l duce capul. A venit timpul să fie scos din circulație”
- Workshop pe tema piciorului diabetic, la Spitalul Județean Suceava
- Stocurile de sânge de la Centrul de Transfuzii Suceava, aproape inexistente
- Elevi ai Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, la Concursul Național pentru liceeni EUROSCOLA
- Lucrările de la podul de la Milișăuți avansează. Muncitorii au început lansarea grinzilor
- Bunătăți tradiționale, produse din recolta acestui an și multă distracție, la Târgul de Toamnă „Produs în Bucovina”
- Activități ale jandarmilor suceveni în perioada 19-21 octombrie 2018
- AFIR anunță epuizarea fondurilor europene pentru dezvoltarea fermelor mici
- Fetiță de 10 ani accidentată grav, în comuna Arbore
- Dosar penal pentru un bătrân din Fălticeni, depistat beat la volan
- Două adolescente, de 14 și 15 ani, accidentate pe o trecere de pietoni
- Un bărbat a furat poșeta unei femei care stătea pe o bancă, în Vatra Dornei
- Șase spitale din județul Suceava, incluse în Programul de Screening Auditiv la nou-născuţi
- (FOTO) Ștafeta veteranilor Invictus a ajuns la Suceava
- (VIDEO) Deschiderea Târgului de Toamnă „Produs în Bucovina”
- Viceprimarul Harșovschi anunță suplimentarea forței de muncă la lucrările de pe strada Curtea Domnească
- Peste 1.200 de persoane au participat la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți
- Gheorghe Flutur, la deschiderea Târgului „Produs în Bucovina”: „Eu mă mândresc întotdeauna cu bucovinenii mei dragi”
|
20
|
21
|
22
- 14 elevi de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” au participat la proiectul educațional „Unitate în diversitate prin folclor, obiceiuri, tradiții”
- Alexandra Cuza, suceveanca care a cucerit juriul de la Vocea României: „A fost unic. Mi-am dorit să îl întorc pe Tudor, îl admir de mic copil”
- (VIDEO) Centenarul Marii Uniri, marcat de tinerii liberali suceveni prin „Caravana Tricolorul”
- Locuitorii din Costâna, comuna Todirești, vor beneficia de un pod în valoare de 100 de mii de euro
- Sportivul dornean Andrei Dorin Rusu, medalie de aur la Campionatul Național de Cros, în proba de 8.000 de metri
- Activități destinate micilor francofoni, la Biroul Francez Suceava
- Studenți suceveni, la a IV-a ediție a Seminarului Eminescu
- Grupul de inițiativă pentru constituirea Fundației Comunitare Bucovina și-a propus să inspire Bucovina
- Vernisajul expoziției „Bucovina în pictura lui Mircea V.Hrișcă”, la Muzeul Bucovinei
- Într-o lume a modernismului, artistul Alexandru Brădățan filmează o melodie cântată cu instrumente tradiționale, într-un sat retras din Bucovina
|
23
- Numărul de turiști care au zburat de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava s-a dublat în 2018 față de 2017. În 2019 nu mai puțin de 9 chartere vor zbura de pe Suceava
- Iohannis, nou semnal de alarmă: „Justiția este atacată de politicieni lipsiți de integritate”
- Victor Ponta, verdict dur pentru PSD: „E un fel de PRM. Nu se poate reforma. Nu poate scăpa de baronii locali”
- Transporturi ilegale „în cascada”, surprinse de către inspectorii Gărzii Forestiere Suceava
- TUPIC MARATON, eveniment sportiv caritabil, la Marginea
- (VIDEO) Centenarul Marii Uniri, marcat de tinerii liberali suceveni prin „Caravana Tricolorul”
- Alertă la o grădiniță din Suceava! Au fost înregistrate trei cazuri de meningită acută virală
- Ceremonie militară și religioasă de comemorare a 100 de ani de la intrarea triumfală a trupelor române în Bucovina, la Cornu Luncii
- Premiera piesei „Noapte bună, tăticule!”, la Teatrul „Matei Vișniec”
- Accident mortal la Baia, după ce un biciclist a intrat într-o mașină
- Acţiune pe linie rutieră desfăşurată de poliţişti. Au fost reținute 16 permise și retrase 13 certificate de înmatriculare
- Târg de produse tradiționale la Liceul de Informatică. Aici a fost încheiat și un protocol de colaborare cu alte instituții
- Județul Suceava, sub Cod galben de vreme rea
- BNR limitează creditele. Ce condiții prevede noul Regulament, valabil de la 1 ianuarie 2019
- (FOTO) Imagini spectaculoase cu pădurile din cadrul Ocolului Silvic Vama, în culori de toamnă
- 130 de studenți din Iași și Suceava vor obține abilități practice de muncă
- Filmul „Tortured for Christ” va putea fi urmărit în aula Liceului Teoretic Filadelfia din Suceava
|
24
|
25
- 25 octombrie, Ziua Armatei Române. De ce coincide cu ziua Regelui Mihai
- Mandat de arestare pentru 30 de zile pentru polițistul care a condus băut, a tamponat o mașină și a lovit polițiștii care au venit să cerceteze cazul
- Deputatul Balan: „Deprofesionalizarea și politizarea instituțiilor – cauza subdezvoltării României”
- (VIDEO) Antrenorul Selim Benachour: „Consider că Foresta merită să fie în vârful clasamentului”
- Reprezentanții instituțiilor partenere IȘJ Suceava au participat la Reuniunea anuală de management instituțional
- Membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor Suceava s-au reunit, de urgență, în ședință extraordinară
- Doi ucraineni depistați cu țigări de contrabandă au primit interdicție de a intra în România pentru 5 ani
- Controlul tehnic auto în trafic va avea reguli noi începând din 21 noiembrie
- Prefectura Suceava: „Stadiul pregătirilor pentru iarnă este conform graficului”
- Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România acuză autorităţile că ignoră dispariţia medicamentelor ieftine
- Tânăr cu permisul de conducere reținut din 2016, depistat în trafic de polițiști
- Tânăr din Vatra Dornei, încarcerat pentru furt
- Femeie accidentată în parcarea unui magazin din Liteni
- Pur și simplu, nu merită!
- Cuvintele și apropierea de sine
- Victor Ponta, critică dur plafonarea pensiilor militare. Mesaj dur de Ziua Armatei
- Klaus Iohannis, prima reacție de după propunerea de revocare a lui Augustin Lazăr
- Ziua Armatei Române, marcată în Piața Tricolorului din Suceava
- Expoziţia Mineralia, la Muzeul de Științele Naturii, în perioada 2-4 noiembrie 2018
- Senatorul Cadariu: „După 6 ani de guvernare PSD, în an centenar, Vama Siret este o rușine națională”
- Procurorii suceveni îi cer ministrului Justiției să abandoneze procedura de revocare a procurorului general Augustin Lazăr
|
26
- CTP: „Șeful UDMR, mai unsuros decât Toader. Dragnea discriminează românii pentru un vot în plus”
- Victor Negrescu oferă asigurări: „România este pregătită pentru președinția Consiliului Uniunii Europene”
- CJSU Suceava a analizat situația alunecărilor de teren produse în urma inundațiilor
- Activități ale jandarmilor suceveni în perioada 27-28 octombrie 2018
- Reprezentanți ai asociațiilor „Moldova Vrea Autostradă”, „Împreună pentru A8” și „Pro Infrastructura”, întâlnire cu Klaus Iohannis
- (VIDEO) Vasile Rîmbu, managerul Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” Suceava: „Ne dorim să devenim Centru Regional de Radiologie Intervențională”
- MEN garantează că orele efectuate în regim de plată cu ora vor fi achitate integral
- A crescut numărul copiilor de la Grădinița Prichindelul care au fost diagnosticați cu meningită
- Incendiu la o locuință din comuna Baia
- Două transporturi de materiale lemnoase care încălcau legislația silvică în vigoare, depistate de Garda Forestieră Suceava
- Dosar penal pentru o femeie din Rădăuți care vindea haine contrafăcute
- Două femei din comuna Fântâna Mare au ajuns la spital în urma unui accident rutier
- Elevii din Suceava, invitați la lecția muzeală „Rezervoare verzi de apă vie”
- Cătălin Nechifor: „Am primit apropouri de la nivelul central pentru a prelua PSD-ul la Suceava”
- USV lansează proiectul „Învață din practică! INDIP”
- Ziua Armatei României, sărbătorită în Garnizoana Vatra Dornei
- Vernisajul expoziției de pictură „Omul - semn și expresie”, la Muzeul Bucovinei
- (VIDEO) Imagini inedite cu recoltarea de icre și lapți surprinse în păstrăvăriile Direcției Silvice Suceava
- Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei, gazda evenimentului „ Învaţă să creşti frumos cu BUCOVINA!”
- ITM Suceava, peste 300 de controale efectuate în luna septembrie
|
27
|
28
|
29
- Miercuri, 31 octombrie, Iohannis va fi prezent la Suceava
- Învățarea limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile”, continuă la Biroul Francez
- Un sucevean a murit imediat după ce avionul în care se afla a aterizat la Iași
- Acțiune pentru prevenirea și combaterea cerșetoriei desfășurată de polițiștii suceveni
- Acțiune de amploare în barurile și discotecile din întregul județ. Au fost legitimate peste 2000 de persoane
- Ţigări şi tutun pentru narghilea, descoperite ascunse într-un microbuz la P.T.F. Siret
- Podul din Șcheia a fost redeschis circulației
- Un șofer beat a intrat cu mașina într-un arbore, la Vatra Moldoviței
- Trei suceveni trimiși în judecată pentru evaziune fiscală. Prejudiciu imenes în urma faptelor lor
- Vești bune pentru angajații Spitalului Județean Suceava care nu au beneficiat de majorări salariale
- Aeroportul din Suceava a atins pragul de 300.000 de pasageri procesați în anul 2018
- Ce facilități acordă Guvernul copiilor cu conturi de economii la Trezorerie
- O delegație din Qatar poartă discuții la Aeroport pentru exportul de carne către țările arabe
- Universitatea din Suceava, interesată de atragerea elevilor din China
- O delegație a MAI din Republica Moldova, în vizită la sediul ISU „Bucovina” Suceava
- Gheorghe Flutur a prezentat proiectul propus de Transgaz pentru extinderea rețelelor de gaze naturale
- USV se numără printre cele 13 universități care implementează proiectul EXCALIBUR
- Încă o destinație nouă de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare”, din 2019
- Un nou membru în cadrul ATOP, la propunerea lui Flutur
- Senatorul PSD Virginel Iordache anunță îmbunătățiri în privința încadrării personalului în regim de plata cu ora
- Pesta porcină, tot mai aproape de județul Suceava
|
30
- Se cere demisia lui Victor Ciorbea din funcția de Avocat al Poporului: „A blocat activitatea instituţiei în raport cu cetăţenii”
- Băsescu îl desființează pe Tăriceanu: „Arătați-mi un partener pe care nu l-a trădat. Visează să fie președinte, dar e într-o iluzie”
- DSP Suceava, din nou fără director general
- Citirea contoarelor, obligatorie lunar pentru toți consumatorii casnici
- Iohannis a ratat o călătorie la Viena, dar vine la Suceava
- Doliu printre pompierii suceveni
- 120.000 de lei, suma ce va fi plătită de CJ Suceava Casei de Avocatură Stoica&Asociații, în procesul pentru groapa de pe Mestecăniș
- Vezi care este programul complet al vizitei președintelui Iohannis la Suceava
- Dar tu, Bobi Cușnir, ce ai realizat palpabil până acum, să tot bați atâta din gură?
- Primarul Siretului a semnat contractul pentru reabilitarea, extinderea şi dotarea Grădiniţei cu program normal Luminiţa
- Lansarea cărţii „Un strop de eternitate”, la Biblioteca USV
- Șoferiță cu permisul de conducere suspendat, depistată în trafic de polițiști
- Femeie de 72 de ani, accidentată pe o trecere de pietoni din Rădăuți
- Sancțiuni contravenționale în valoare de 8.845 lei, aplicate de polițiștii din Câmpulung Moldovenesc
- Victor Ponta, la 3 ani după Colectiv: „Oamenii sunt întotdeauna mult mai importanți decât funcțiile”
- Ministrul Justiției: „Cariera mea nu s-a construit în fruntea ministerului”
- Corami Mob înfrumuseţează aspectul interior al casei tale cu mobilă la comandă de calitate
|
31
|
|
|
|